Thursday, February 7, 2013

It's a hands story (RO)

No comments :
 

Bună tuturor!

Mi-am propus ca azi să vă vorbesc despre cum îmi îngrijesc eu mâinile în sezonul rece. În această perioadă, nu doar tenul nostru suferă dacă nu este îngrijit corespunzător, ci și mâinile noastre. Dacă nu le acord o atenție deosebită, mâinile mele, sensibile de altfel, devin iritate, mă ustură, sau mai rău, se crapă. (Nu doresc asta nimănui, este atât de neplăcut!)

Anul acesta, ca niciodată, mi-am ”tras” un arsenal de creme pentru mâini, am nici mai mult, nici mai puțin de 5 astfel de creme. Cum s-a întâmplat? Nu mi-am propus neapărat să am atâtea creme, am de obicei în casă maximum 2 creme pentru mâini pe care mă bazez, dar au fost atâtea oferte tentante prin magazine și nu le-am putut rezista; în plus, am și primit vreo 3 în dar, dar mi-am și cumpărat o rezervă la crema mea preferată, și, uite așa s-a întâmplat. Cum spuneam adineauri, am maximum 2 creme pentru mâini în casă. Acum, să nu credeți că le folosesc pe toate în acelați timp, de nebună. De obicei, îmi place să folosesc o cremă până se termină și apoi să încep alta, foarte rar când folosesc 2 în același timp. Îmi place să îmi formez o părere despre fiecare cremă pentru mâini pe care o folosesc, să găsesc alternative, să știu ce să mai cumpăr.

Ingrijirea mainilor in sezonul rece
De la stânga la dreapta: crema pentru mâini ”Alexandra” Hofigal - review aici
crema nutritivă pentru mâini cu Avocado și Unt de Shea Elmiplant - urmează să o folosesc, 
crema pentru mâini și unghii cu glicerină Avon - preferata mea de peste 6 ani de zile, și accesibilă ca preț, și bună,  
cremă pentru mâini intensiv hidratantă cu măsline și unt de cacao Apivita - urmează să o folosesc și 
crema pentru mâini cu ulei de măsline Balea - urmează să o folosesc, mi-a plăcut cea cu mușeșel, sper să fie la fel de bună

Acord mâinilor o atenție deosebită de când mă știu, și nu doar pentru că le am sensibile, dar mama m-a învățat mereu să mi le îngrijesc corespunzător. De când mă știu, la noi în casă se găseau mereu câte 2-3 creme pentru mâini pentru uzul întregii familii. Nu degeaba se spune că mâinile trădează vârsta unei persoane și sunt o adevărată carte de vizită, și, nu știu, poate oi fi având eu idei ”fixiste”, însă, mereu atunci când intru în contact cu cineva, prima dată mă uit la mâini. Mă fascinează!

Dacă vă aduceți aminte, anul trecut am avut parte de o iarnă foarte aspră, geroasă. A fost de ajuns ca într-o zi cu multă alergătură să mai uit să-mi pun mănușile și gerul să-și facă de cap cu mâinile mele. Când am ajuns acasă aveam mâinile roșii în zona bazei falangelor degetelor, acolo ma irit de obicei, și, mă usturau de numai. Am dat cu cremă de gălbenele, apă termală, nu îmi mai trecea usturimea. Îmi mai si ardeau, desigur, de parcă le băgasem în sobă. Era foarte neplăcut, îmi venea să plâng. Apoi iritația mi s-a extins, zona era extrem de uscată, iar pe dimineață pielea îmi era crăpată rău la una dintre mâini, parcă era pământ înfocat de soarele torid al verii ce tânjea după puțină ploaie. Am ajuns să-mi bandajez mâna, așa de rău îmi arăta. Pe lângă glumele de rigoare pe care a trebuit să le suport din partea colegilor și prietenilor ”Cine te-a mușcat?”, ”Cu cine te-ai bătut?” sau îngrijorările sincere, mi-am spus în sinea mea că nu mai trec prin așa ceva niciodată în viața asta. Cum nu mai pățisem până atunci așa ceva, am stat și m-am gândit ce aș putea face să nu mai trec printr-o astfel de situație neplăcută.


Iată ce fac eu pentru a avea mereu mâini frumoase, hidratate și îngrijite:

  • În primul rând nu uit de ”sfânta hidratare” din fiecare seară. Poate să vină Apocalipsa, haosul de pe Pământ, dar eu nu dorm până nu-mi hidratez mâinile cu cremă (și mă dau cu balsam de buze!). Rutina aceasta am început-o cam pe la sfârșitul clasei a 8 a și de atunci o respect cu sfințenie.
  • Atunci când doresc să le exfoliez, mă spăl pe mâini cu Dove Exfoliating cam 1-2 ori pe săptămână (mă refer la varianta aceea de Dove cu particule exfoliante albastre). Nu le fac nimic altceva special.
  • Am încercat să elimin anumite săpunuri din comerț pe care le foloseam înainte la spălatul mâinilor. Oricât de frumos miroseau, unele dintre acestea îmi uscau pielea foarte tare și de aici, la mâini crăpate era doar un pas. Am găsit niște aliați de nădejdie în săpunurile Balea, și accesibile ca preț și hidratante. 

 Ingrijirea mainilor in sezonul rece
 De la stânga la dreapta - am păstrat ambalajele anume pentru această postare să vi le arat: 
săpun cremă Balea cu lapte și miere - are 150 gr. și costă doar 2 lei, îmi place la nebunie cum îmi curăță și hidratează mâinile, 
săpun lichid cremă Balea cu Mango și Papaya - are 500 ml și costă 5,5 lei - e bun și acesta, preferatul meu e însă cel cu zmeură în ediție limitată, și 
săpunul medicinal senzitiv Balea - are 100 gr. și costă doar 2 lei - am fost foarte impresionată de consistența cremoasă a acestuia, asemănătoarea cu cea a săpunului Dove, e foarte bun, doar că se topește foarte repede în săpunieră, să aveți grijă să o goliți/ evacuați apa după fiecare utilizare. Dacă aveți probleme cu mâinile și voi, vi-l recomand cu căldură.
  • Am înlocuit detergentul de vase cu unul care are în compoziție substanțe ce vin să protejeze pielea, cum este acest tip de Fairy. Nu obișnuiesc să utilizez mănuși la spălarea vaselor.

Ingrijirea mainilor in sezonul rece

  • Atunci când fac curățenie și folosesc substanțe detartante, îmi protejez mâinile cu o pereche de mănuși din latex, din acelea subțiri ce se întâlnesc și în cabinetele medicale. Mă ajută extrem de mult. (După ce am terminat curățenia, le-am spălat frumușel, le-am intors pe dos, presar în interior pudră de talc să mai poată fi folosite și le pun frumos la uscat.)
  • NU mai uit să ies din casă fără mănuși, oricât de ocupată aș fi.
  • Atunci când vreau să vă răsfăț, de obicei în week-end sau seara înainte de culcare, aplic crema de mâini preferată într-un strat generos, pun o pereche de mănuși din bumbac pentru relaxare/hidratare și las să acționeze câte 4 ore sau pe tot parcursul nopții. Ritualul acesta îl fac cam o dată, de două ori pe lună, cu precădere în sezonul rece (și mai puțin în sezonul cald), depinde totul de vremea de afară, cât de frig este. Mă ajută mult, nici nu știți! Mănușile pentru hidratare le-am cumpărat de la Avon cu mult timp în urmă, arată exact ca și cele din poză (ale mele sunt acum la spălat).

Ingrijirea mainilor in sezonul rece


Sper ca aceste informații să vă fie de folos! Voi cum vă îngrijiți mâinile în sezonul rece?


A voastră, Rally!

No comments :

Post a Comment

recent posts